Validează Bilet
Validează
un bilet de avion

Validează acum un bilet de avion și bucură-te de accesul prioritar la shopping Duty Free online și profită de privilegiile rezervate calatorilor: prețuri Duty Free și livrare gratuită la comenzi de peste 100 lei și in easybox, indiferent de valoare.

Termeni și condiții

Actualizat la 20.09.2020

  1. Aspecte generale

    1. Millenium Pro Design S.R.L., Str. Sulfinei nr.3, Otopeni, Jud. Ilfov, Romania („Societatea” sau „Noi”) este o societate organizata în conformitate cu legislația locală precum si cu legislația Uniunii Europene și care activează pe piața de retail oferind produse premium din diferite categorii, respectiv parfumuri, cosmetice, produse de îngrijire a pielii, dulciuri, băuturi spirtoase, vinuri, suveniruri, accesorii, genți de voiaj și tutun.
    2. Produsele Societății sunt vândute prin intermediul paginilor de internet www.bestvalue.eu, www.bestvalue.ro și subdomeniile acestora („Website-ul BestValue”), precum și prin intermediul magazinelor sub marca BestValue („Magazinele BestValue”), în cele ce urmează în mod individual sau împreună „Platforma BestValue”.
    3. Scopul Platformei BestValue este acela de a vă oferi o experiență de shopping conformă cu standardele dumneavoastră, în aeroporturile din Romania, având acces la produse exclusiv livrate pentru aeroporturi, dar si la produse internaționale, toate la preturi în regim de “Travel Retail”.
    4. Acest set de termeni și condiții (”Termeni și Condiții” sau „T&C”) guvernează termenii și condițiile în care:
      1. orice persoană fizică poate să acceseze și să utilizeze Platforma BestValue;
      2. să beneficieze de orice serviciu / beneficiu oferit de Societate (“Serviciile”) prin intermediul sau în contextul operării Platformei BestValue, inclusiv serviciul de comerț electronic condus exclusiv pe porțiunile public disponibile ale Website-ului BestValue, în sensul acordării posibilității Utilizatorului de a contracta produse și/sau servicii folosind mijloace exclusiv electronice, precum și orice alte facilități / beneficii oferite de Societate Membrilor Platformei BestValue.
  2. Definiții

    1. Pentru scopul acestui set de Termeni și Condiții, cu excepția termenilor definiți în altă secțiune a acestui set de T&C, termenii definiți în secțiunea de mai jos vor avea următorul înțeles:
      1. BestValue:
        • este marca sub care operează Societatea;
      2. Conținut:
        • toate informațiile de pe WebSite-ul BestValue care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament numeric;
        • Conținutul oricărui e-mail trimis Utilizatorilor sau Clienților săi de către Societate prin mijloace electronice si / sau orice alt mijloc de comunicare disponibil;
        • orice informație comunicată prin orice mijloc de către un angajat al Societății Utilizatorului sau Clientului, conform informațiilor de Contactare, specificate sau nu de către acesta;
        • informații legate de produsele, serviciile și / sau tarifele practicate de Platforma BestValue într-o anumită perioadă;
        • date referitoare la Societate și/sau Platforma BestValue, sau alte date privilegiate ale acesteia.
      3. Companie
        • acțiunea de a expune în scop comercial, exclusiv în mod electronic un număr finit de produse având un stoc limitat și predefinit, pentru o perioadă limitată de timp și pentru un preț promoțional stabilite de către Societate;
      4. Travel Retail
        • mecanism de comercializare a produselor în zona aeroportuară, respectiv exclusiv în baza deținerii și validării Documentelor de călătorie (bilet de avion / rezervare confirmată privind achiziția unei călătorii) valabile, livrarea produsului achiziționat fiind posibilă în aeroport sau oriunde pe teritoriul României.
      5. Serviciu
        • serviciul de comerț electronic condus exclusiv pe porțiunile public disponibile ale Website-ului, în sensul acordării posibilității Utilizatorului de a contracta produse și/sau servicii folosind mijloace exclusiv electronice, incluzând și alte mijloace de comunicare la distanță (i.e. telefonic), precum și orice alte beneficii oferite de Societate Membrilor Platformei BestValue;
      6. Membru
        • Utilizatorul care își creează un cont de membru al Platformei BestValue și obține astfel din partea Societății dreptul de a accesa și utiliza toate facilitățile specifice ale Platformei BestValue și/sau Serviciile Societății;
      7. Utilizator
        • înseamnă orice vizitator al Website-ului BestValue;
      8. Cont
        • înseamnă ansamblul de date alocate de Societate și asociate unic unui Membru, care permit unui singur Membru accesul la magazinul virtual inclus în Website-ul BestValue;
      9. Client
        • Membrul care plasează o comandă / achiziționează produse prin intermediul Website-ului BestValue.
      10. Contract la Distanță
        • conform legii, reprezintă orice Contract încheiat între Societate și Client fără prezenta fizica simultană a celor doua părți, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat Contractul, și care este supus unor cerințe de informare ale Clientului de către Societate, înainte de producerea efectelor Contractului încheiat;
      11. Plasarea Comenzii
        • reprezintă mecanismul prin care Clientul transmite Societății o solicitare de achiziționare a produsele prezentate prin intermediul Website-ului. Toate comenzile sunt supuse acceptului de către Societate;
      12. Confirmarea Comenzii
        • reprezintă din punct de vedere legal, momentul încheierii Contractului intre Societate si Client, respectiv acceptarea comenzii de către Societate;
        • excepție făcând situațiile care urmează: în situația în care Societatea constată că nu poate onora contractul, din motive tehnice, indisponibilitatea stocului sau alte situații neprevăzute, acesta va informa Clientul și va rambursa sumele plătite de către Client.
      13. Newsletter / Alerta
        • mijlocul de informare periodic, exclusiv electronic, respectiv posta electronica (e-mail, SMS), asupra produselor, serviciilor și / sau promoțiilor desfășurate de către Societate intr-o anumită perioadă;
      14. Tranzacție
        • încasare sau rambursare a unei sume rezultata din vânzarea unui produs / prestarea unui Serviciu de către Societate Clientului, inclusiv prin utilizarea serviciilor procesatorului de carduri agreat de către Societate, indiferent de modalitatea de livrare aleasă;
      15. Documentul de călătorie
        • biletul de avion sau documentul prin care se confirmă achiziționarea / rezervarea unei călătorii cu avionul, valabil, prin care Clientul poate achiziționa produsele comercializate pe Platforma BestValue. Documentul de călătorie este valabil / valid din momentul achiziționării acestuia până în momentul efectuării zborului (zbor dus, zbor dus-întors, zbor întors)
  3. Reguli generale și Acceptarea T&C

    1. Platforma BestValue este destinată persoanelor care întrunesc următoarele condiții:
      1. au cel puțin 18 ani;
      2. dreptul de a utiliza Platforma BestValue nu a fost suspendat sau retras de Societate, indiferent de motivul suspendării sau al retragerii.
      3. au document de calatorie valid (carte de imbarcare, rezervare de zbor), cu data zborului in viitor
    2. Posibilitatea de a comanda online este disponibilă doar persoanelor cu domiciliul în Romania sau care indică în mod expres către Societate o adresa de livrare de pe teritoriul României a produselor comandate.
    3. Aderarea la Platforma BestValue în calitate de Membru, inclusiv prin utilizarea Website-ului BestValue, implică acceptarea acestor Termeni și Condiții.
    4. PRIN BIFAREA CĂSUȚEI ”ACCEPT TERMENII ȘI CONDIȚIILE” MEMBRUL ÎȘI DĂ ACORDUL, MOD EXPRES, SĂ RESPECTE TOATE CLAUZELE DIN ACEST SET DE TERMENI ȘI CONDIȚII, PRECUM ȘI ORICE ALȚI TERMENI ȘI CONDIȚII SPECIFICE APLICABILE INDICATE ÎN CADRUL MAGAZINULUI VIRTUAL.
    5. ACCEPTÂND TERMENII SI CONDIȚIILE, MEMBRUL IA LA CUNOSTINȚĂ DE CONDITIILE DE PRELUCRARE A DATELOR PERSONALE CONFORM POLITICII DE CONFIDENTIALITATE, CARE ESTE PARTE INTEGRANTA DIN ACEST SET DE TERMENI SI CONDITII.
    6. TOTODATĂ, PRIN PLASAREA UNEI COMENZI PRIN INTERMEDIUL MAGAZINULUI VIRTUAL DIN WEBSITE-UL BESTVALUE, SUNTEȚI DE ACORD CĂ ACEASTA IMPLICĂ O OBLIGATIE DIRECTĂ DE A PLATI SOCIETĂȚII CONTRAVALOAREA PRODUSELOR COMANDATE, PRECUM ȘI A EVENTUALELOR TAXE DE TRANSPORT.
    7. DACĂ NU SUNTEȚI DE ACORD CU PREVEDERILE DIN ACEST SET DE TERMENI ȘI CONDIȚII SAU, DUPĂ CAZ, PREVEDERILE ACTUALIZATE ALE TERMENILOR ȘI CONDIȚIILOR, VĂ RUGĂM SĂ ÎNCETAȚI UTILIZAREA PLATFORMEI BESTVALUE. DE ASEMENEA, PUTEȚI SĂ ADRESAȚI O CERERE DE DEZACTIVARE A CONTULUI ȘI A CALITĂȚII DE MEMBRU LA ADRESA [email protected]
    8. Ștergerea Contului și dezactivarea calității de Membru ca urmare a unei solicitări din partea Membrului nu va aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute între părți (i.e. Membru și Societate) până la data încetării calității de Membru, inclusiv în contextul comenzilor / achizițiilor de produse lansate de un Membru / Client prin intermediul Platformei BestValue.
    9. Revocarea consimțământului și ștergerea contului de Membru are ca efect inclusiv ștergerea datelor cu caracter personal, cu excepția datelor cu caracter personal a căror prelucrare este necesară și ulterior ștergerii Contului (pentru detalii, a se vedea Politica de Confidențialitate).
  4. Conținut

    1. Conținutul, astfel cum este definit în preambul, incluzând, dar nelimitându-se la logo-uri, reprezentări stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text și/sau conținut multimedia prezentate pe Site, sunt proprietatea exclusivă a Societății, acesteia fiindu-i rezervate toate drepturile obținute în acest sens în mod direct sau indirect (prin licențe de utilizare și/sau publicare).
    2. Utilizatorilor BestValue nu le este permisă copierea, distribuirea, publicarea, transferul către terțe părți, modificarea și/sau altfel alterarea, utilizarea, legarea la, expunerea, includerea oricărui conținut în orice alt context decât cel original intenționat de Societate, includerea oricărui conținut în afara Website-ului BestValue, îndepărtarea însemnelor care semnifică dreptul de autor al Societății asupra conținutului precum și participarea la transferul, vânzarea, distribuția unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afișarea conținutului, fără acordul expres și prealabil al Societății în acest sens.
    3. Orice conținut la care un Utilizator BestValue are și/sau obține acces prin orice mijloc se află sub incidența Termenilor și Condițiilor în cazul în care Conținutul nu este însoțit de un acord de utilizare specific și valid încheiat între Societate și acesta care poate deroga în tot sau în parte de la prevederile acestui set de Termeni și Condiții și fără nici o garanție implicită sau expresă formulată din partea Societății cu referire acel Conținut.
    4. Utilizatorul BestValue poate copia, transfera și/sau utiliza Conținutul numai în scopuri personale sau non-comerciale, numai în cazul în care acestea nu intră în conflict cu prevederile Termenilor și Condițiilor și cu legislația în materie și numai cu acordul scris prealabil al Societății.
    5. În cazul în care Societatea conferă Utilizatorului sau altui terț interesat, dreptul de a utiliza sub forma descrisă într-un acord de utilizare distinct, un anumit Conținut, la care aceștia au sau pot obține acces în urma acestui acord, dreptul de utilizare se extinde numai asupra acelui sau acelor Conținuturi și sau secțiuni definite în acord, pe perioada existentei acestuia sau acestor Conținuturi sau secțiuni pe WebSite-ul BestValue sau a perioadei definite în acord și în limitele acordului, în cazul în care acestea există.
    6. Existenta unui acord de utilizare încheiat in mod expres de către Societate cu un terț, un Utilizator nu reprezintă un angajament contractual din partea Societății pentru respectivul terț Utilizator care obține acces la Conținut sau la anumite secțiuni ale Website-ului BestValue, în sensul în care Societatea are dreptul de a modifica, actualiza sau completa în orice mod și în orice moment Conținutul Website-ului sau a secțiunilor acestuia, în timpul sau după expirarea acordului de utilizare.
    7. Niciun conținut transmis către un Utilizator BestValue, prin orice mijloc de comunicare (electronic, telefonic, etc) sau dobândit de acesta prin accesare, vizitare și/sau vizualizare nu constituie o obligație contractuală din partea Societății și/sau a angajaților / reprezentanților Societății care a mijlocit transferul de conținut, în cazul în care aceasta există, față de respectivul Conținut.
    8. Este interzisă orice utilizare a Conținutului în alte scopuri decât cele permise expres prin prezenții Termeni și condiții sau de acordul de utilizare care îl însoțește, în cazul în care acesta exista. Încălcarea prezentei secțiuni, conferă dreptul Societății de a întreprinde măsurile legale care se impun împotriva utilizării nepermise a Conținutului, in vederea reparării potențialelor prejudicii materiale și de imagine aduse Societății.
    9. Acțiunea prin care un Utilizator folosește modalitățile de contact afișate pe site pentru a transmite informații relevante, nu constituie o derogare a Societății de la orice drept asupra sau în legătură cu Website-ul BestValue. În afara celor acordate în mod expres în acest set de Termeni și Condiții, nu dobândiți nici un drept, titlu sau interes asupra sau in legătură cu Website-ul BestValue.
    10. Toate programele software utilizate în Website-ul BestValue, Conținutul și elaborarea acestuia precum și softul în totalitate sunt protejate de legile privind dreptul de autor. Orice altă utilizare, inclusiv reproducerea, modificarea, distribuirea, republicarea, transmiterea, afișarea sau executarea Conținutului Website-ului BestValue nu este permisă fără obținerea consimțământului prealabil scris al Societății.
    11. Cu excepția unor prevederi contrare, Website-ul BestValue, inclusiv tot Conținutul acestuia cum ar fi design-ul, textul, grafica, logo-urile, imaginile, clipurile audio, precum si alte aspecte legate de Website-ul BestValue și respectiv de Conținut, sunt protejate de normele privind drepturile de autor si de alte legi in vigoare cu privire la proprietatea intelectuală, și reprezintă proprietatea Societății.
    12. Conținutul poate fi modificat oricând de către Societate, imaginile, design-ul, textul, grafica, logourile, clipurile audio precum și alte aspecte legate de Website-ul BestValue și, respectiv, de Conținut având caracter de sugestie de prezentare.
  5. Contact

    1. Societatea publică pe Website-ul BestValue datele de identificare și de contact actualizate, spre informarea Utilizatorilor.
    2. Prin utilizarea formularului de contact sau al Serviciului prezent pe Website-ul BestValue, Utilizatorul permite Societății să îl contacteze prin orice mijloc disponibil și mutual agreat, exclusiv în scopul comercial declarat și in vederea realizării acestui scop, inclusiv prin accesarea mijloacelor electronice, respectiv posta electronica (e-mail, SMS).
    3. Completarea parțială sau integrală a formularului de contact și trimiterea acestuia nu reprezintă în nici un fel un angajament din partea Societății de a contacta Utilizatorul.
    4. Prin excepție de la art. 5.3 Societatea se angajează sa contacteze telefonic Utilizatorul care accesează secțiunea “Sună-mă” din formularul de contact telefonic existent pe Website-ul BestValue, ulterior completării de către acesta a informațiilor solicitate.
    5. Accesarea Website-ului BestValue, folosirea informațiilor prezentate în cadrul acestuia, vizitarea paginilor sau trimiterea de e-mail-uri sau notificări adresate Societății se realizează în mod electronic, telefonic, sau prin orice alt mod de comunicare disponibil Utilizatorului.
    6. Societatea își rezervă dreptul de a nu răspunde solicitărilor de orice natură, care nu au legătură cu produsele/ serviciile prezente pe Website-ul BestValue sau cu un Contract încheiat cu un Membru / Client, primite prin orice mijloc de comunicare (electronic, apel telefonic, SMS etc).
  6. Newsletter și alte comunicări

    1. În momentul în care va veți crea un Cont pe Site sau veți accesa serviciile sau produsele Societății, vă puteți da acordul cu privire la primirea de comunicările comerciale (newslettere și/sau alerte) din partea Societății constând în informații cu privire la oferte de produse / servicii, invitații de a participa la campanii și loterii, studii, chestionare, sondaje de opinie, transmise prin posta electronica (e-mail, SMS) si / sau apel telefonic. Opțiunea cu privire la acordul emis de către Utilizator, poate fi modificată în orice moment.
    2. Datele preluate de la un Utilizator, in scopul expedierii newsletter-lor si / sau alertelor, pot fi utilizate conform Politicii de Prelucrare a Datelor.
    3. Renunțarea la primirea newsletter-lor si / sau alertelor de către dumneavoastră se poate exprima in orice moment prin:
      1. folosirea legăturii special destinate din cadrul Conținutului oricăror newsletter si / sau alerte / comunicări comerciale primite prin poștă electronică
      2. apelând numărul de telefon +40 312 25 25 25;
      3. utilizarea opțiunilor disponibile in Cont, pentru modificarea acceptului sau primirii de newsletter si / sau alerte și/sau comunicări comerciale;
      4. Contactarea Societății, utilizând instrumentele de contact disponibile în Website-ul BestValue.
    4. Retragerea consimțământului pentru comunicări comerciale nu implică renunțarea la acceptul acordat pentru respectarea acestui set de Termeni și Condiții.
    5. Societatea își rezervă dreptul de a selecționa Utilizatorul care și-a exprimat anterior acordul de a primi newsletter si / sau alerte și/sau alte comunicări comerciale, cat si dreptul de a elimina justificat din baza sa de date orice Utilizator, fara nici un angajament ulterior din partea Societății. De asemenea, Societatea poate înceta să transmită newslettere și alte comunicări către o parte din Membri, în măsura în care decide să își restrângă activitățile de marketing.
  7. Politica de vânzare online

    1. Accesul la Serviciu
      1. Accesul la Serviciu este permis oricărui Membru care poseda sau își creează un Cont.
      2. Pentru a i se permite accesul la Serviciu, Membrul va trebui sa accepte prevederile Termenilor și Condițiilor.
      3. Societatea își rezervă dreptul de a restricționa sau exclude accesul Membrului sau Clientului la Serviciu si / sau la unele din modalitățile de plata acceptate, precum și de a șterge sau restricționa Contul acestuia, în limitele legii, în cazul în care consideră că în baza conduitei sau a activității pe Site, accesul si existenta Contului ar putea prejudicia sau prejudiciază în vreun fel Societatea sau alți Utilizatori.
      4. Un Membru poate avea un singur Cont. Este interzisă partajarea unui Cont intre mai mulți Membri.
      5. În situația în care Societatea constata neregularități și / sau încălcări de orice fel ale prevederilor din prezentul capitol, care conduc la prejudicierea sau perturbarea in orice fel a activității Societății, Societatea își rezerva dreptul la libera sa alegere, de a anula, limita, restricționa, suspenda sau exclude accesul Utilizatorului (inclusiv Membrului sau Clientului) la Conținut sau Serviciu.
    2. Produse și servicii
      1. Societatea poate publica pe Website-ul BestValue informații despre produse, servicii si / sau promoții practicate de către acesta sau de către oricare alt terț cu care BestValue are încheiate Contracte de parteneriat, într-o anumită perioada si in limita stocului disponibil.
      2. Tarifele afișate pe Website-ul BestValue tăiate de o linie semnifica ultimul preț la care produsul a fost comercializat in spatii comerciale fără a fi practicat discount pentru produsul respectiv. Aceste tarife au caracter pur informativ si nu au valoare juridica.
      3. Preturile vor fi afișate in moneda lei si la fel si reducerile de preț. Moneda de referința pentru calculul, plata si facturarea produselor comandate, va fi moneda locala lei (RON). Preturile afișate în EURO sunt cu titlu informativ.
      4. În eventualitatea plasării unei comenzi folosind un card in moneda Euro sau o alta moneda internaționala, banca emitenta a cadrului dumneavoastră poate opera conversia in lei a sumei achitate pentru produsele achiziționate de pe Website-ul BestValue, existând posibilitatea ca banca dumneavoastră sa perceapă un comision de schimb valutar. Astfel, va revine obligația de a va informa cu privire la existenta unui astfel de comision înainte de a plasa o comanda pe Website-ul BestValue. Societatea nu este răspunzătoare pentru lipsa de informare a Membrilor. Pentru clarificare, in cazul plăților online, Societatea nu este / nu poate fi făcută responsabila pentru niciun alt cost suplimentar suportat de Client, incluzând dar nelimitând-se la comisioane de conversie valutara aplicate de către banca emitenta a cardului acestuia, în cazul in care moneda de emitere a acestuia diferă de RON. Responsabilitatea pentru aceasta acțiune o poarta numai Clientul.
      5. În condițiile prevăzute de lege, prețul produselor electronice de joasa tensiune afișat pe Website-ul BestValue, include taxa de timbru verde. In cazul în care Utilizatorul, Membrul sau Clientul solicită detalii cu privire la suma exacta adăugată la costul produsului, recomandam Contactarea echipei BestValue.
      6. Facturarea produselor achiziționate se face exclusiv in RON. In cazul in care plata se efectuează prin card bancar, Societatea va debita contul curent al Clientului cu sumele reprezentând contravaloarea produselor comandate, ulterior transmiterii către acesta din urma a confirmării comenzii. Societatea nu va factura persoane juridice, chiar si la solicitarea Membrilor sau Clienților in acest sens, având in vedere ca Website-ul BestValue este adresat exclusiv persoanelor fizice.
      7. Toate informațiile folosite pentru descrierea produselor și / sau serviciilor disponibile pe Website-ul BestValue (imagini statice / dinamice / prezentări multimedia / etc.) nu reprezintă o obligație contractuală din partea Societății, acestea fiind utilizate exclusiv cu titlu de prezentare.
      8. În descrierea produselor si / sau serviciilor, Societatea își rezervă dreptul de a utiliza si alte produse (accesorii etc.) care pot sa nu fie incluse în costurile produselor respective.
    3. Comanda Online
      1. Clientul poate efectua comenzi de produse comercializate la un moment dat, exclusiv pe Website-ul BestValue, prin adăugarea produsului / produselor dorite in coșul de cumpărături, urmând a finaliza comanda efectuând plata prin una din modalitățile de plata indicate expres. Odată adăugat in coșul de cumpărături, un produs este disponibil pentru achiziție in măsura in care CAMPANIA este activa si exista stoc disponibil pentru acesta. Adăugarea unui produs in coșul de cumpărături in lipsa confirmării comenzii, nu atrage după sine rezervarea automata a acestuia. Totodată procesarea si expedierea comenzilor plasate se realizează în limita stocului disponibil și după confirmarea comenzii.
      2. Prin finalizarea comenzii, Clientul consimte ca toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare, sunt corecte, complete si adevărate la data plasării Comenzii, denumita in cadrul acestui set de Termeni și Condiții si Comanda Emisa.
      3. Prin finalizarea comenzii, Clientul ia la cunoștință că Societatea îl poate contacta, prin orice mijloc disponibil / agreat de Societate si prevăzut in cadrul prezentului acestui set de Termeni și Condiții, in orice situație in care este necesara Contactarea Clientului.
      4. Societatea poate denunța unilateral comanda efectuata de către Client, in urma unei notificări prealabile adresate Clientului, fără nicio obligație ulterioară a vreunei părți fata de cealaltă sau fără ca vreo parte sa poată sa pretinde celeilalte daune-interese în următoarele cazuri:
        1. neacceptarea de către banca emitenta a Cardului Clientului, a Tranzactiei, in cazul de plății online;
        2. invalidarea tranzacției de către Procesatorul de Carduri agreat de Societate, in cazul plății online;
        3. datele furnizate de către Client, pe Website-ul BestValue sunt incomplete sau incorecte;
        4. activitatea Clientului pe Website-ul BestValue poate si / sau produce daune de orice natura, sau prejudiciază in orice fel Societatea si / sau partenerii acestuia;
        5. realizarea a mai mult de trei încercări de livrare consecutive eșuate pentru aceeași comandă.
      5. Clientul poate renunța la o comanda efectuata, in condițiile prevăzute in cadrul art. 9 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 34 din 2014 privind drepturile consumatorilor din cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative.
      6. În cazul in care Clientul renunță in cadrul termenului legal de retragere din Contract, la o comanda efectuata cu plata cu card bancar si in care banca emitenta a cardului Clientului a virat sumele achitate in contul Societății, suma aceasta va fi returnata de către Societate nu mai târziu de 14 zile de la data la care aceasta din urma a luat la cunoștința acest fapt, folosind aceleași modalități de plata ca si cele folosite de Client pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului in care Clientul a fost de acord cu o alta modalitate de plata, indicata expres in scris de către acesta. Ca urmare a unei retrageri din Contractual la distanta încheiat, nu vor cădea in sarcina Clientului plata de comisioane in urma rambursării, acestea fiind integral suportate de către Societate.
      7. In cazul în care un produs comandat de către Client, efectuând in prealabil o plata cu card bancar nu poate fi livrat de către Societate, acesta din urma va informa Clientul asupra acestui fapt si va returna in contul acestuia contravaloarea produselor, in termen de maxim 7 zile, calculat de la data la care Societatea a luat la cunoștința de acest fapt sau de la data la care Clientul si-a exprimat in mod expres intenția de retragere din Contract (consulta Politica de Retur)
      8. Clientul are dreptul de a anula sau modifica conținutul unei comenzi achitate cu cardul, in termen de maxim 24 de ore de la plasarea acesteia. In acest sens, Clientul va transmite in scris echipei BestValue solicitarea de anulare sau modificare a comenzii.
      9. In cazul in care Clientul a operat o modificare a comenzii conform art. 7.3.8, iar contravaloarea noii sale comenzi este mai mica decât contravaloarea produselor/ serviciilor comandate inițial, Societatea va returna in contul Clientului suma reprezentând diferența dintre contravaloarea comenzii inițiale si a noii comenzi, in maxim 14 zile de la data la care Societatea a luat la cunoștința de acest fapt.
      10. Detaliile de livrare a produselor incluzând dar nelimitând-se la timpul necesar livrării nu constituie o obligație Contractuala din partea Societății, cu excepția obligațiilor de a livra produsele comandate in cadrul termenului legal de 30 de zile de la data încheierii Contractului la distanta.
      11. În cazul in care un Client își modifică datele personale, folosind formularele disponibile pe Website-ul BestValue, toate comenzile in derulare existente la acel moment, isi păstrează datele definite/ acceptate de către Client după momentul efectuării modificării, luându-se in considerare pentru livrare si contact, noile date modificate corespunzător.
      12. In cazul in care un Client plasează o Comanda, iar in decurs de 3 zile calendaristice nu validează un Bilet de Avion pentru finalizarea comenzii, Societatea își rezervă dreptul de a anula comanda plasata.
      13. Clientul poate comanda maxim 30 de produse într-o singură comandă.
    4. Comanda telefonica
      1. Clientul / Membrul BestValue nu poate efectua Comenzi telefonice.
    5. Contract si Finalizare
      1. Societatea va include in coletul expediat către Client, în funcție de tipicul fiecărui produs, toate documentele necesare care sa ateste achiziționarea produselor/ serviciilor de către Client. Suplimentar, Societatea poate include in colet materiale publicitare pentru a-si promova propriile produse sau campanii (sau ale unor terți parteneri) precum si cadouri destinate fidelizării Clienților BestValue.
      2. Societatea va facilita informarea Clientului asupra stadiului de finalizare in care se afla Comanda sa.
      3. În momentul semnării de către client a documentelor care atestă livrarea produselor, se consideră că acest contract a fost încheiat, devenind un contract onorat.
    6. Transport
      1. Livrarea către Client a produselor/ serviciilor achiziționate, este efectuata prin intermediul unei firme de curierat rapid. Societatea poate dezvălui societății de curierat o serie de date personale ale Clientului necesare pentru scopul furnizării serviciilor de livrare a produselor comandate de Client.
      2. Livrările se vor efectua in maxim 31 de zile calendaristice de la plasarea unei comenzi de către Client si Confirmarea Comenzii de către Societate, in limita stocului disponibil. In cazul in care produsul va fi livrat cu depășirea termenului sus menționat, Societatea va informa Clientul prin e-mail, cu aplicarea prevederilor art. 7.7.3.
      3. Toate produsele comercializate pe Website-ul BestValue sunt livrate exclusiv pe teritoriul Romaniei.
      4. Livrarea este gratuita la orice comanda de peste 100 lei si in EasyBOX, indiferent de valoarea comenzii, oriunde in Romania. Pentru comenzile a caror valoare este sub 100 Lei, taxa de livrare este de 12 Lei.
      5. Livrarea se va efectua in 3-5 zile lucrătoare de la Confirmarea Comenzii, însă termenul de livrare se poate extinde in anumite situații izolate (de exemplu: condiții meteo nefavorabile, perioadele sărbătorilor legale, probleme tehnice neprevăzute etc). Va vom notifica in cazul in care întâmpinam una dintre situațiile mai-sus menționate.
    7. Calitate si Garanții
      1. Fiecare produs comercializat de Societate beneficiază de termenul de garanție menționat in certificatul de garanție al produsului, cu respectarea întocmai a Legii 449/2003 privind vânzarea produselor si garanțiile asociate acestora, republicata si actualizata. Detalii clare despre trăsăturile caracteristice ale fiecărui produs sunt furnizate in pagina de prezentare a acestuia. Informații cu privire la termenii și condițiile de garanție oferite de Societate sunt disponibile in cadrul secțiunii link Garantie, sau sub forma unei broșuri sau a unui document, introduse in fiecare colet. Niciun Client nu poate solicita o garanție extinsa, in alți termeni și alte condiții si / sau o garanție valida pentru un termen mai lung decât cel prevăzut in documentele menționate in prezentul articol. Garanția oferita de Societate este emisa in conformitate cu legislația in vigoare si se bazează pe obținerea de catre Societate a Documentelor justificative pentru calitatea/ durata de utilizare a produselor comercializate, respectiv, certificate de autenticitate si / sau de conformitate, direct de la producător si / sau distribuitorii autorizați ai producătorului.
      2. Fiecare produs comercializat de Societate beneficiază de o garanție de conformitate conform prevederilor Legii 449/2003, si conform prevederilor art. 7.7.1., inclusiv pentru cazurile in care informațiile privind calitatea produselor oferite de fabricantul produsului lipsesc.
      3. In conformitate cu art. 11 din Legea 449/2003 fiecare Client poate solicita in cazul lipsei conformității, repararea, înlocuirea produsului cu un produs identic, in limita stocului disponibil, sau returnarea contravalorii acestuia. De asemenea, Clientul beneficiază de termenele prevăzute in cadrul Capitolului V din Legea 449/2003.
      4. În cazul in care Societatea nu poate executa Contractul din cauza ca produsul nu este disponibil, va informa Clientul despre aceasta indisponibilitate, la data la care Societatea ia la cunoștință despre acest caz.
      5. În eventualitatea depășirii termenului de livrare indicat la art. 7.6.2, Societatea va putea informa Clientul. In cazul in care, in cadrul noii perioade agreate de comun acord, produsul va fi indisponibil pentru livrare, Clientul poate solicita rezilierea Contractului la distanta si anularea comenzii. Clientul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii notificării de informare pentru a-si exprima opțiunea privind produsul comandat. Lipsa primirii de către Societate a unui răspuns din partea Clientului in termenul precizat, va fi considerat un accept tacit al acestuia pentru prelungirea perioadei de livrare. In toate cazurile in care Clientul isi exprima opțiunea in scris pentru rezilierea Contractului si anulare a comenzii, daca produsul a fost deja plătit de acesta, Societatea va inapoia sumele platite in maxim 7 zile.
    8. Returnarea Produselor
      1. Pentru vizualizarea Politicii de Retur a BestValue accesati acest link.
  8. Frauda

    1. Societatea nu solicită Utilizatorilor prin niciun mijloc de comunicare (e-mail/telefonic/SMS, etc.) informații referitoare la date confidențiale, conturi/carduri bancare sau parole personale.
    2. Utilizatorul își asuma întreaga responsabilitate pentru divulgarea către orice terț, a datelor sale confidențiale.
    3. Societatea declină orice responsabilitate, în situația în care un Utilizator ar fi/este prejudiciat sub orice formă de către un terț care ar pretinde că este/reprezintă interesele Societății.
    4. Utilizatorul va informa Societatea asupra unor asemenea tentative, folosind datele de contact.
    5. Societatea nu promovează SPAM-ul. Comunicările realizate de către Societate prin mijloace electronice de comunicare la distanță (i.e. e-mail) conțin datele de identificare complete și conforme ale expeditorului sau legături către acestea, la data transmiterii Conținutului.
    6. Următoarele scopuri, odată atinse, vor fi considerate tentativă de fraudare a Website-ului BestValue/Conținutului și/sau a Societății, aceasta din urmă rezervându-și dreptul de a pune în mișcare urmărirea penală împotriva aceluia sau acelora care a(u) încercat să, sau a(u) atins acest(e) scop(uri):
      • de a accesa datele de orice tip ale altui Utilizator (inclusiv Membru/Client) prin folosirea unui cont sau prin orice altă metodă;
      • de a altera sau de a modifica Conținutul Website-ului BestValue sau orice corespondență expediată prin orice modalitate de către Societate către un Utilizator (inclusiv Membru / Client);
      • de a afecta performanțele serverului/serverelor pe care rulează Website-ul BestValue;
      • de a accesa sau de a divulga oricărui terț care nu are autoritatea legală necesară, conținutul expediat prin orice mijloc de către Societate către un Utilizator (inclusiv Membru/Client) atunci când acesta nu este destinatarul legitim al Conținutului
  9. Limitarea răspunderii

    1. Societatea nu poate fi ținută responsabilă în niciun fel în fața niciunui Utilizator (inclusiv Membru/Client) care utilizează Website-ul BestValue sau Conținutul, altfel decât în limita articolelor ce constituie Termeni și Condiții.
    2. În cazul în care un Utilizator (inclusiv Membru/Client) consideră că un Conținut expediat prin orice mijloc de către Societate violează drepturile de copyright sau orice alte drepturi, acesta poate să contacteze pentru detalii Societatea, conform detaliilor de contact, astfel încât Societatea să poată lua o decizie în cunoștință de cauză.
    3. Societatea nu garantează Utilizatorului acces pe Website-ul BestValue sau la Serviciu, în lipsa înregistrării de către acesta din urma prin parcurgerea etapelor de înregistrare de pe Website-ul BestValue și nu ii conferă dreptul de a descărca sau de a modifica parțial si / sau integral Conținutul, de a reproduce parțial sau integral Conținutul, de a copia, sau de a exploata orice Conținut in orice alta maniera, sau de a transfera vreunui terț orice Conținut asupra căruia are si / sau a obținut acces, în baza unui acord de utilizare, fără acordul prealabil scris al Societății.
    4. Societatea nu răspunde de Conținutul, calitatea sau natura altor domenii la care se ajunge prin legături din Conținut, indiferent de natura acestor legături. Proprietarii acelor domenii sunt exclusiv răspunzători pentru conținutul domeniilor respective.
    5. Societatea este exonerată de orice vină în cazul utilizării Website-ului BestValue și/sau al conținutului transmis către Utilizator (inclusiv Membru sau Client), prin orice mijloc (electronic, telefonic, etc.), prin intermediul Website-ului BestValue, e-mail-ului sau al unui angajat al Societății, atunci când această utilizare a Conținutului poate sau produce pagube de orice natură Utilizatorului (inclusiv Membrului /Clientului) și/sau oricărui terț implicat în acest transfer de Conținut.
    6. Societatea nu oferă niciun fel de garanții directe sau indirecte în sensul că:
      1. Serviciul va fi în acord cu cerințele Utilizatorului;
      2. Serviciul va fi neîntrerupt și nu va prezenta niciun fel de erori;
      3. produsele/serviciile obținute gratis sau contra-cost prin intermediul Serviciului vor corespunde cerințelor sau așteptărilor Clientului.
    7. În limita prezenților Termeni și Condiții, operatorii, administratorii și/sau proprietarii Website-ului BestValue nu sunt sub nicio formă responsabili pentru relațiile sau consecințele acestora rezultând din, dar nelimitându-se la, achiziții, oferte speciale, promoții, promovări, sau oricare alt tip de relație / legătură / tranzacție / colaborare / etc. care pot apărea între Clienți / Utilizatori / Membri și si oricare dintre cei care își fac promovare directa sau indirecta prin intermediul Website-ului BestValue.
    8. Materialele de promovare (incluzând dar nelimitându-se la bannerele de campanie), utilizate pentru prezentarea fiecărei campanii pe Website-ul BestValue, pe pagina de Facebook a Societății și/sau alte pagini deținute de Societate în cadrul altor platforme online au caracter exclusiv de promovare a brandurilor, fără ca utilizarea bannerelor a fi interpretată ca fiind o obligație asumată de Societatea de a deține efectiv în stoc pentru scopuri de comerț, produsele ce apar sau pot să apară în cadrul acestora. Astfel, numai produsele prezentate pe Website, având indicate prețul de vânzare și caracteristicile acestora servesc scopurilor comerciale ale companiei (sunt disponibile pentru vânzare).
  10. Forța majoră

    1. Exceptând cazurile în care nu au prevăzut în mod expres altfel, niciuna dintre părțile unui contract încheiat, care este încă în derulare, nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea la termen și/sau în mod corespunzător, total sau parțial, a oricăreia din obligațiile care îi incumba în baza contractului, dacă neexecutarea obligației respective a fost cauzată de un eveniment de forță majoră.
    2. Partea sau reprezentantul legal al părții care invocă evenimentul mai sus menționat, va aduce la cunoștința celeilalte, imediat si în mod complet, producerea acestuia și să ia orice măsuri care-i stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor respectivului eveniment.
    3. Partea sau reprezentantul legal al părții care invocă evenimentul mai sus menționat este exonerat de la această obligație numai în cazul în care evenimentul o împiedică să o ducă la bun sfârșit.
    4. Dacă în termen de 15 zile de la data producerii lui, respectivul eveniment nu încetează, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părți încetarea de plin drept a acestui contract fără ca vreuna dintre ele să poată pretinde celeilalte alte daune-interese.
    5. Partea care invocă evenimentul de forță majoră trebuie să facă dovada imposibilității executării obligațiilor în termen de 30 zile de la data producerii evenimentului, dar in limitele art. 10.3.
  11. Litigii

    1. Prin folosirea/ vizitarea/ vizualizarea/ etc Website-ului BestValue si / sau al oricarui Continut trimis de catre Societate Utilizatorului (inclusiv Membrului sau Clientului) prin accesare si / sau expediere prin orice mijloc (electronic, telefonic etc), acesta se declara de acord cu prevederile acestui set “Termeni si condiții“.
    2. Orice dispută cu privire la prezenții Termeni și Condiții care ar putea sa apără intre Utilizator (inclusiv Membru/Client) si Societate se va rezolva pe cale amiabila, părțile depunând toate diligentele necesare in acest sens.
    3. Orice dispută, de orice fel, care ar putea să apară între Utilizator (inclusiv Membru / Client) și Societatea sau partenerii săi, se va rezolva pe cale amiabilă. Dacă aceasta nu va fi posibilă, conflictul va fi soluționat de către instanța competentă de la sediul Societății, în conformitate cu legile române în vigoare.
    4. Dacă oricare dintre clauzele de mai sus va fi găsită nulă sau nevalidă, indiferent de cauză, aceasta clauză nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze.
    5. Prezentul document a fost redactat și va fi interpretat în conformitate cu legislația română.
  12. Dispoziții finale

    1. Societatea își rezervă dreptul de a efectua orice modificări ale acestor prevederi, precum si orice modificări ale Website-ului BestValue / structurii acestuia / Serviciului precum si oricărui Conținut fără notificare prealabilă a Utilizatorului (inclusiv a Membrului sau Clientului).
    2. În limita acestui set de Termeni si CondițiiSocietatea nu va putea fi făcută responsabilă pentru eventualele erori apărute pe Website-ul BestValue din orice cauza, inclusiv din cauza unor modificări, setări, etc. care nu sunt făcute de către administratorul Website-ului BestValue.
    3. Societatea își rezerva dreptul de a introduce bannere publicitare de orice natura si / sau legături pe oricare pagina a Website-ului BestValue, cu respectarea legislației în vigoare.
  13. Mecanisme promoționale

    1. Mecanismele promoționale de tip vouchere de discount nu se cumulează cu alte promoții active în Website-ul BestValue. Voucherele promoționale nu se aplica la produsele aflate într-o altă promoție, ci pot fi folosite exclusiv pentru produsele afișate la preț întreg pe Website-ului BestValue.
    2. In situația in care voucherul se va cumula cu alte campanii active in Website-ul BestValueSocietatea va menționa in mod explicit acest detaliu in materialele de comunicare aferente campaniei.
  14. Feedback

    1. În cazul în care exista întrebări sau sugestii in legătură cu Website-ul BestValue, va rugam sa ne contactați la numărului de telefon +40 312 25 25 25, de luni pana vineri, program intre orele 09:00 – 17:30, sau prin email la [email protected].
    2. Orice comentarii, întrebări, feedback, idei, sugestii sau alte comunicări sau informații despre sau referitoare la Website-ul BestValue, funcționalitatea sau îmbunătățirea acestuia vor deveni si rămân proprietatea SC. Millenium Pro Design S.R.L., de la data transmiterii acestora către Societate, pe orice cale de comunicare.
 
DUTY FREE PRICES Inspirați de frumusețea călătoriei, am creat locul care să se ridice la standardele tale cele mai înalte. Descoperă brandurile de renume și beneficiază online de prețurile Duty Free.
LIVRARE GRATUITĂ Livrare gratuită la domiciliu, pentru comenzi mai mari de 100 lei, și în EasyBox (max. 3 produse), indiferent de valoarea comenzii, oriunde pe teritoriul României.
AMBALAJ PREMIUM “The Little Black Box” este o cutie în care încap o mulțime de vise. Singurul ei scop este să le îndeplinească atunci când ajunge în brațele tale.